5 mai 2015

Septembrie in Italia - Isola Bella (VII)

"Timpul în care trăim este singurul care ne aparține cu adevărat și depinde de noi ce chip îi vom da." (Octavian Paler)



Din Isola Madre (despre care am scris aici) am plecat cu vaporaşul spre Isola dei Pescatori. Pe vremuri, acolo erau câteva case de pescari.  Azi sunt multe restaurante, magazine mici, o biserică; practic nu prea ai ce vizita; fiindcă se făcuse deja ora prânzului, am luat o gustare şi apoi ne-am îmbarcat spre Isola Bella. Ambarcaţiunile fac curse dese între insule, cam la aproximativ 20, 30 de minute. Am vizitat palatul în interior şi grădinile. În palat se pot admira tapiserii, mobilier vechi, picturi, candelabre etc., însă  nu e voie sa faci fotografii.
Grădinile (așa cum se spunea în documentarul despre care am amintit în articolul despre insula Madre), "nu seamănă cu altele, totul e dramatic, sunt extravagante, isterice, dar controlate într-un mod elegant, poate sunt exemplul cel mai bun de grădini baroce care au supraviețuit în toată Italia... din 1632 Carlo Borromeo, guvernatorul lacului Maggiore a început să transforme insula într-un fel de terasă piramidală". Și a tot fost transformată, restaurată, timp de patruzeci de ani.
După ce ai intrat în grădini, primul lucru de care se izbește privirea este "The Massimo theatre", despre care specialiștii afirmă că este exemplul la propriu de  kitsch baroc. Aproape din orice punct al grădinilor ai priveliști superbe spre lac. Se spune că pe terasa panoramică a grădinii, adora Stendhal să lenevească. Se găsesc diverse plante aduse din China, Australia, Himalaya, India etc..., care de care mai colorate, mai sofisticate.  Există și câteva zone în care publicul nu are acces. Azi e considerată ca fiind una dintre cele mai bine conservate grădini din lume.
Chiar și așa, cu mult baroc, cu kitsch, cu grija pentru detalii, nu ai cum să nu îndrăgești palatul și grădinile de pe Isola Bella care "au fost concepute cu scopul de a stârni, a suscita uimire și admirație".

15 aprilie 2015

Septembrie in Italia - Isola Madre, Stresa (VI)

"În această lume există mai multe lucruri de admirat decât de disprețuit." (Octavian Paler)

Cu câţiva ani în urmă am văzut un documentar despre cele mai frumoase grădini ale Italiei. Printre ele a fost prezentată şi Isola Bella  de pe lacul Maggiore. La televizor părea frumos, ei vorbeau de kitsch baroc...Oricum, imaginile m-au bântuit multă vreme. Mi se părea complicat să ajung acolo. La acel moment, insulele Borromeo (din care fac parte Isola Madre, Isola dei Pescatori, Isola Bella, etc.), îmi păreau a fi undeva departe, cumva intangibile. Asta până în septembrie 2014, când am ajuns la Milano. Cum am scris în celelalte articole, fiindcă vremea a fost bună, aproape tot timpul l-am alocat zonelor în afara oraşului (lacurilor Como şi Maggiore). Am fost doar o zi la lacul Maggiore, însă suficient cât să mă tulbure (în sensul bun, pozitiv), să mă facă să visez la o altă călătorie în zonă.
Din Milano Centrale am luat trenul până în localitatea Stresa (drumul durează aproximativ o oră).  Din gară faci cam cinci, zece minute până la lac iar de aici ai mai multe opţiuni, fiindcă ai ce vizita. Stresa  este și ea fermecătoare. Hoteluri de lux, panorama spre lac, multe magazine cu produse tradiționale, restaurante cu terase.
Având la dispoziție doar o zi, am pornit să explorez: Isola Madre, Isola dei Pescatori, Isola Bella. Am luat de lângă lac, din apropierea hotelului "Grand Hotel des Iles Borromees" un bilet combinat pentru cele trei insule. Există  ambarcațiuni care fac legătura între insule. Ni s-a explicat că dacă dorim să vedem cele trei insule, financiar va fi mai avantajos, iar ordinea va fi Madre, dei Pescatori și Bella. Se poate alege să vizitezi și o singură insulă sau două. Cum încă n-am ajuns pe alte continente, în locuri exotice,  până în momentul de față, insulele Madre și  Bella (pe care urma să o admir peste câteva ore) sunt paradisul meu (alături de insula Capri, vizitată în 2010)...Mă refer strict la un paradis în afara țării, pentru că România are locurile ei sublime.. Cred că n-au trecut mai mult de zece, cinsprezece minute după ce ne-am urcat în vaporașul din Stresa, că am și pus piciorul pe Isola Madre, unde se pot vizita grădinile și palatul.

4 martie 2015

Eisenstadt - august 2014

"Când se naște, omul are posibilitatea să aleagă unul dintre cele trei drumuri ale vieții, pentru că nu există altă alegere:dacă merge la dreapta, îl mănâncă lupii; dacă merge la stânga, mănâncă el lupii; dacă merge înainte, se poate autodevora" (Péter Esterházy - Verbele auxiliare ale inimii)

Cum zilele acestea am început să citesc "Verbele auxiliare ale inimii" a lui Péter Esterházy, mi-am amintit că nu am scris nimic despre vizita în  Eisenstadt, capitala Burgenland-ului, unde am zăbovit în jur de cinci/şase ore. Ca turist,  pendulezi între două nume celebre: Esterházy  şi Joseph Haydn.
Un oraş liniştit şi curat..sau cel puţin aşa l-am găsit eu într-o zi de august.
Principalul obiectiv turistic este Palatul Esterházy  şi de aceea am menţionat cartea, fiindcă autorul ei s-a născut într-una dintre "cele  mai vechi familii maghiare aristocratice": Esterházy.
Palatul se poate vizita în interior, la anumite ore, cu ghid. Se spune despre el că este unul dintre cele mai frumoase palate ale Austriei în stil baroc. A fost construit în secolul XIII şi de atunci a fost supus periodic la renovări şi extinderi. Deşi am plecat din Viena entuziasmată şi decisă să vizitez interiorul palatului cu ghid, la faţa locului am făcut brusc, altă alegere  (inspirată, neinspirată, probabil nu voi ştii niciodată, decât dacă voi mai ajunge în Eisenstadt). Cum citisem că sala Haydn (Haydnsaal) este renumită în toată lumea pentru acustica sa şi totodată considerată "bijuteria" palatului pentru design-ul său, am renunţat la turul palatului şi am luat bilet la concertul de o oră susţinut de "Haydn Quartett".
Pe acordurile muzicii lui Haydn, Schubert, Beethoven, Mozart, Mendelssohn am putut privi în voie, minute întregi, interiorul sălii. Poartă numele lui Haydn pentru că celebrul compozitor a fost peste treizeci de ani în serviciul familiei Esterházy  şi multe din lucrările sale le-a compus în Eisenstadt. Frescele sălii sunt minunatele şi greu te poţi opri din fotografiat.

22 ianuarie 2015

Biserici in Viena -Minoritenkirche (II)

În Minoritenkirche (Biserica Minoriţilor) cred că am intrat de patru, cinci ori. Am văzut-o în toate anotimpurile. Este în apropiere de Hofburg şi merită să-i acorzi câteva minute pentru că este una dintre cele mai vechi biserici gotice din zonă (secolul XIII).
Ca multe alte lăcașe de cult din lume a suferit deteriorări în timpul războaielor, aşa că, de-a lungul timpului a avut nevoie de renovări. Turnul a fost lovit de turci şi de aceea mai este cunoscută şi sub numele de biserica cu turn decapitat.
În interior, piesa de artă cea mai admirată este un mozaic, o copie după "Cina cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci, realizată de Giacomo Raffaelli  la cererea lui Napoleon.
Cântăreşte aproximativ 20 de tone (9m/4.5m), e realizată pe 12 plăci și s-a lucrat la ea timp de opt ani. Iniţial s-a dorit ca mozaicul să fie expus în Palatul Belvedere, însă datorită dimensiunilor mari s-a renunţat şi astfel, lucrarea şi-a găsit locul  în Minoritenkirche.

2 ianuarie 2015

Concertul de Anul Nou de la Catedrala Ortodoxa Episcopala "Sfanta Treime" Baia Mare

1 ianuarie 2015. Dacă în jurul prânzului am urmărit în transmisiune directă de la Viena Concertul de Anul Nou sub bagheta Maestrului Zubin Mehta,  aș îndrăzni să spun că,  după amiază,  de la ora 17,00, Musikverein s-a metamorfozat  pentru două ore în Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare. Talentatul, minunatul dirijor Marius Hristescu cu orchestra Nova Musica, soprana Alexandra Coman și tenorul Lviu Indricău i-au făcut să răsune sublim în catedrală pe Strauss, Kalman, Serrano, Brahms, Ceaikovski, Mendoza, Penella, Bernstein etc..
Cu câțiva ani în urmă, când călătoream în afara țării și ascultam în biserici concerte de muzică clasică, pur și simplu tânjeam ca acest lucru să se întâmple și în orașul în care locuiesc. Și iată că, putem spune că de patru ani, în catedrala ortodoxă, acest concert de anul nou a devenit deja o tradiție.
Poate că muzica clasică ascultată într-un lăcaș de cult te apropie și mai mult de divinitate, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau pur și simplu îți transmite o stare de bucurie, că ești, că poți auzi și simți.
Finalul a fost grandios, la fel ca și în Viena - Marșul lui Radetzky. Inutil să mai spun care a fost reacția publicului...
Au fost ore de muzică în care spiritul a vibrat într-un fel anume, te-ai simțit special, privilegiat, după care, fiecare ne-am întors la viața noastră mai mult sau mai puțin complicată...