PLATFORMA 5 FINGERS -AUSTRIA - MUNTII DACHSTEIN - KRIPPENSTEIN

La jumătatea lunii septembrie 2023 am reușit să ajung la platforma ,,5 fingers". În ultimii ani văzusem multe fotografii pe internet, citisem recenzii și mi-am dorit ca într-o zi să ajung acolo. Vârful Dachstein-Krippenstein este situat la o altitudine de aproximativ 2100 m. 

Se urcă cu telecabina de la centrul Dachstein-Krippenstein (am scris mai jos cum  ajungi cu transportul public). Fiind mijlocul lui septembrie și zi lucrătoare, am stat sub 10 minute la coada de bilete pentru urcarea cu telecabina (am înțeles că vara, timpii de așteptare ar fi mai mari)  

Sunt trei nivele/secțiuni. La primul nivel vă puteți opri  ca să vizitați cele două peșteri sau una dintre ele (Ice cave și  Mammut), la al doilea nivel se ajunge la ,,5fingers", Welterbespirale, Delfinul Dachstein,  iar la al treilea  la o cabană alpină. M-a interesat punctul de belvedere de pe platforma ,,5fingers", așa că am urcat direct la nivelul doi (probabil în anii următori voi reveni în zonă să văd și  celelalte două secțiuni). Pentru ,,5fingers" este simplu, sunt indicatoare și faci cam 30 minute până la punctul de observație. Traseul este ușor, nu necesită efort. Dar se pot face și alte drumeții mai lungi. Am stat doar în zona ,,5fingers" deoarece a început să se înnoreze și  nu am avut curaj să continui cu alt traseu. Am învățat din drumețiile pe care le fac în țara noastră, că la munte, vremea se poate schimba din clipă în clipă.

O ZI IN HALLSTATT - AUSTRIA - SEPTEMBRIE 2023

De câteva zile m-am întors din Hallstatt și aștern câteva rânduri cât încă am totul proaspăt în minte. Cum internetul a fost invadat de  fotografii cu ,,cel mai frumos sat din Austria", curiozitatea m-a mânat să îl vizitez. 

Cazarea am avut-o în St. Gilgen și am folosit doar mijloace de transport în comun. Dacă vii din Salzburg, se ia autobuzul 150 până la Bad Ischl (linia 150 trece și prin St. Gilgen). Din Bad Ischl  urci în autobuzul 542, cobori la Hallstatt Gosaumuhle și de acolo imediat ai autobuzul 543 care te duce până în stația  Hallstat  Lahn de unde  începe explorarea satului (admirând versanții abrupți, lacul, casele tradiționale cu flori la ferestre și magazine, cafenele, restaurante la parter), plimbări pe lac cu barca de lemn sau vaporaș, urcare cu funicularul (Salzbergbhan) să vizitezi mina de sare sau o drumeție de aproximativ o oră și jumătate până la platforma metalică/punctul de belvedere (Sky Walk / Welterbeblick) situat la 360 m deasupra satului  (coborârea nu durează mai mult de o jumătate de oră, la pas). Poți vizita cele două biserici, fără taxă (evanghelică și catolică), muzeul de istorie (cu bilet), celebrul cimitir de la biserica catolică sau  osuarul (2 euro intrarea).  Cimitirul din Hallstatt este celebru în lume. Ciudat, aproape în toate vacanțele mele (fiind oarecum cu mintea eliberată de îndatoririle de la locul de muncă), am timp să mă gândesc la efemeritate, mai mult ca oricând. Din momentul în care te-ai născut, pornești pe poteca care duce inevitabil spre moarte: obstacole, iluzii, zone albe, gri sau negre. Totul devine o ,,așteptare", depinde cum  o gestionezi sau cum cei din jurul tău îți influențează în bine sau rău ,,drumul".  Din cimitir, panorama spre lac este superbă, păcat că cei adormiți acolo, nu se mai pot bucura de ea.  

JEAN MICHEL BASQUIAT- EXPOZITIA DE LA MUZEUL ALBERTINA DIN VIENA - 2022

 

,,Jean-Michel a trăit ca o flacără. A ars puternic. Apoi focul s-a stins. Dar jarul este încă fierbinte” – Fred Braithwaite

“Jean-Michel lived like a flame. He burned really bright. Then the fire went out. But the embers are still hot”  – Fred Braithwaite

Despre Basquiat s-au scris cărți, s-au făcut filme, au loc expoziții în diferite muzee ale lumii, încă se vorbește despre el. Arta lui continuă să inspire. Este considerat a fi unul dintre cei mai influenți artiști afro-americani ai sfârșitului secolului XX. Lucrările lui nu sunt academice. Jean Michel ,,era convins că arta, pictura pot îndepărta răul". Ar fi fost interesant de văzut cum ar fi evoluat în timp dacă dependența severă de droguri nu  i-ar fi adus sfârșitul la doar 27 de ani (12 august 1988). A murit în atelierul său care în ultimii ani era frecventat de artiști, celebrități din diferite domenii, curatori. În scurta sa viață s-a intersectat cu Andy Warhol (care l-a remarcat și l-a luat sub aripa sa ocrotitoare), Madonna, David Bowie…Mi-ar fi plăcut să văd cum ar fi arătat arta lui la maturitate...

OLGA FLORIAN WISINGER - EXPOZITIA DIN VIENA 2019 - MUZEUL LEOPOLD

În călătoriile mele prin Europa am admirat tablouri celebre sau am descoperit artiști de care nu auzisem până la momentul vizitei.   

Cu Olga Florian Wisinger m-am  "intersectat" pentru întâia oară în Muzeul Albertina din Viena, în urmă cu câțiva ani: "First Hoarfrost" ("prima brumă"), un tablou la care m-am gândit multă vreme. Părea atât de real încât îți doreai să parcurgi poteca printre copaci și să descoperi ce se află la capătul ei... 

Mă rodea curiozitatea de a vedea și alte tablouri ale Olgăi. Chiar dacă s-a "învârtit" într-o ramură a artei dominată la acea vreme de bărbați, azi  (la nivel internațional) este considerată ca una dintre cele mai renumite și respectate pictorițe. 

În 2019, Muzeul "Leopold" din Viena dedică prima expoziție acestei artiste care a făcut parte din avangarda picturii austriece a anilor 1880, celei care  a uimit cu "energia ei masculină" ("male energy"), cu abilitatea ei de a "picat așa" ("paint like that"), care a participat la acțiuni pentru drepturile femeilor, a militat și a participat la conferințe internaționale pentru pace. 

VIENA - DELICATESE LA NASCHMARKT

După ce v-ați plimbat prin parcuri, pe străzi, printre și prin palate, ați vizitat muzee, biserici, ați fost la concerte de muzică clasică, cred că a venit rândul să faceți cunoștință cu feeria de culori, arome și mirosuri din piața de delicatese Naschmarkt.

De fiecare dată când trec prin Viena încerc să ajung măcar pentru o jumătate de oră/ o oră și aici. Încep traseul printre tarabe și după câteva minute nu rezist ispitei și iau o caserolă mică cu cel puțin 100 grame de măsline, vreo 300 grame de curmale și două, trei feluri de condimente (pentru acasă). 
În jurul prânzului terasele din Naschmarkt sunt pline. De-abia mai găsești un loc pentru o masă delicioasă. Mă uit prin vitrine la caviarul  "amur beluga" care se vinde cu niște prețuri astronomice (1450 euro/500 grame), zâmbesc și trec mai departe spre uleiurile nefiltrate, sticlele de vin de diferite tipuri, brânzeturi, preparate din pește, fructe etc..
Este un loc  "viu", animat și merită din plin o vizită. 

Pe unde am calatorit in 2017...

"Lucrurile bune sunt atât de insesizabile..."(o replică dintr-un film ;-) )

2017 lasă în urmă câteva cărți excepționale, filme, cuvinte, zâmbete, dezamăgiri, dialoguri interesante cu oameni, amintiri neprețuite din călătorii.  
Am încercat să simt pulsul, esența, mireasma, aroma locurilor prin care am trecut, documentându-mă (mai mult sau mai puțin), organizându-mi plecările în felul în care m-am priceput. Nu știu dacă am reușit. Dar...

Venetia
***În februarie și mai m-am "rătăcit" prin labirintul de străduțe, urcând și coborând poduri prin amăgitoarea, invidiata, aglomerata, haotica Veneție, orașul fără mașini. Am văzut-o de sus (din Campanilla, turnul cu ceas, de pe balconul bisericii San Marco, de pe scara în formă de spirală a palatului Contarini del Bovolo etc..), am urmărit gondolele legănându-se pe apă, cupluri furându-si câte un sărut, am auzit gondolieri cântând, am admirat arhitectura clădirilor, a vechilor biserici, am intrat în multe galerii de artă (datorită Bienalei) bântuindu-mă cumva chiar și acuma mesajul din talourile artistei Laina Hadengue ("După noi potopul" și "Pămânul promis"),m-am învârtit printre sălile muzeului din Ca' Rezzonico (locul în care a murit poetul englez Robert Browning) și am intrat pentru prima dată în Teatrul Fenice unde "parcă mai răsună ecoul pantofilor cu cataramă și foșnetul crinolinelor". Cumva bizar, ultimele ore înainte de a-mi lua "la revedere", le-am petrecut printre personajele de la controversata expoziție despre care s-a vorbit cel mai mult în lume anul acesta: Damien Hirst -"Treasures from the  Wreck of the Unbelievable". 

O zi in Graz

Adunate orele, am stat doar o zi în Graz. Am ajuns într-o sâmbătă pe la prânz (patru persoane) și am plecat duminică la amiază. După ce ne-am cazat la hotel am pornit la pas spre centrul istoric al orașului. Cum și Graz-ul (ca multe orașe ale lumii) are un punct de belvedere, primul obiectiv a fost turnul cu orologiu aflat pe dealul Schlosberg; aici se găsește un platou de pe care ai probabil cea mai frumoasă priveliște asupra orașului; până la Uhrturm (turnul cu orologiu) se poate urca cu liftul (în jur de 1 euro și câțiva  cenți) sau pe cele 260 de scări. Prietenii mei au ales varianta cu liftul, eu cea cu scările care au fost construite între anii 1914-1918. Se mai numesc și "scările rusești"  sau "scările de război" fiindcă ele au fost construite de austrieci împreună cu prizonierii ruși în timpul primului război mondial.  Am avut norocul unei zile de primăvară senină, calmă, colorată... toți copacii erau înfloriți. Graz e un oraș senzual, dinamic, un conflict între vechi și nou, un oraș în care mă voi întoarce. Fiind sambătă, centrul istoric era animat. Vitrinele magazinelor de haine te ispiteau, femei cochete ieșeau zâmbind cu o plăsuță (poate o rochie, o bluză, o pereche de pantofi), mirosul de mâncare te înnebunea, gelateriile erau arhipline; cum niciodată nu am opus rezistență tentației de a mânca dulce, în ciuda colesterolului crescut, am început cu desertul înaintea cinei: înghețată și sacher tort...știu...nutriționiștii ar ridica din sprânceană...

Viena- Muzeul ceasurilor -Uhrenmuseum

"Timpul este sămânța universului"...

Chiar dacă nu se poate palpa, nu are gust sau miros, nu-l vezi și nu-l auzi, de-a lungul veacurilor a fost considerat când aliat, când inamic; un "personaj" invizibil, o umbră ce ne însoțește permanent pe noi, cei efemeri. Pentru multe dintre nereușitele noastre, de cele mai multe ori, ne place să credem că principalul vinovat este el, timpul. Mulți au încercat să găsească metode de a-l măsura: după mișcarea stelelor sau a umbrelor lăsate de obeliscuri, cadrane solare, prin clepsidre, lumânări gradate ori ceasuri. Ultimele au evoluat de la dimensiuni mari la inimaginabil de  mici și la mecanisme complexe; nu știu, poate că noi înșine suntem secunde, minute pe harta timpului...cu siguranță, în lume sunt multe muzee dedicate instrumentelor care l-au măsurat; eu l-am văzut pe cel din Viena (Uhrenmuseum) care se află la  aproximativ  cinci minute de Stephansdom, într-o clădire veche, istorică (Schulhof nr. 2). L-am vizitat în noiembrie 2016 și am alocat în jur de o oră; în cea mai mare parte e constituit din două colecții private: ale fostului profesor de fizică Rudolf Kaftan (care a fost o perioadă directorul muzeului) și a scriitoarei Ebner Maria Eschenbach. Cele peste 700 de piese, confecționate în diverse ateliere ale lumii sunt expuse pe trei etaje, în ordine cronologică (începând cu secolul XV), depănând povestea progresului științific, a tendințelor de design în domeniul ceasurilor din diverse epoci. Multe dintre ele încă mai funcționează. Există exponate de dimensiuni mari, mici, foarte mici, piese rare, cu elemente decorative ingenioase, cu mecanisme complexe, pentru toate gusturile; de efect sunt și ceasurile încorporate în tablouri. Într-una din sălile muzeului se poate admira și mecanismul ceasului (700 kg) care în 1699 a fost montat în turnul sudic al catedralei Stephansdom. 

Calatoriile lui 2016 in imagini...

"Niciodată contemporanii nu-și cunosc îndeajuns epoca" (Stefan Zweig)

2016-la nivel global: un an îngrijorător de tulbure, tensionat, plin de convulsii sociale, politice, denigrări, violențe, manipulări, compromisuri, negocieri nereușite, catastrofe naturale, cutremure la propriu și la figurat...

"Dar când oare a învins în istorie ceea ce e logic și firesc?"(Stefan Zweig)

2016 - pentru mine, ca individă oarecare, anonimă, cu un rol incert în lumea asta mare, a fost un an dificil sufletește; tristeți împletite cu mici bucurii; am încercat (ca întotdeauna) să-mi bătătoresc poteca mea de autodidactă,  mi-am selectat cu atenție cărțile citite, am călătorit prin Europa, m-am lăsat "sedusă" de frumusețea unor picturi, de sunetul unor instrumente muzicale și am încheiat luna decembrie cu două seriale despre care (în lume) se scriu multe recenzii : "Westworld" și "The young pope"... da, selectez cu atenție cărți (ultima citită fiind "Cortez" a lui Marius Constantinescu), filme pentru că nu mă mai pot irosi; pentru fiecare sosește clipa când ajungem să gândim ca personajul interpretat de Jude Law în "tânărul papă": "îmbătrânesc...timpul devine o foiță subțire pentru mine"...
În 2016 "m-am învârtit" cam prin aceleași locuri ca și anul trecut: Italia, Cehia, Austria, Polonia, Ungaria; deplasări scurte, de câte 3 zile maxim 6; deși sunt conștientă că pe planetă sunt multe frumuseți naturale sau create de om, încât nu-ți ajunge o viață să le poți admira pe toate, există zone în care simt că trebuie să revin: o dată, de două ori, de trei ori, de multe ori....

Biserici in Viena - Votivkirche- expozitia Michelangelo, capela sixtina (III)

"Cine nu a văzut capela sixtină, nu poate avea idee despre ceea ce poate omul să facă." (Goethe)

Poate că este unul dintre cele mai interesante si binevenite proiecte ale lumii artistice din ultimii ani. Munca lui Michelangelo dintr-o altă perspectivă:"față în față" cu Michelangelo ("eye to eye" with Michelangelo).
Ultima restaurare a capelei sixtine a avut loc în perioada 1980-1994. Între anii 1980-1990, maestrului Erich Lessing i s-a permis să fotografieze în interiorul capelei. Azi, 33 de fotografii din arhivele vieneze  reprezentând imagini cu frescele capelei sixtine de la Vatican create de Michelangelo au fost mărite şi printate pe pânză pentru a le  expune publicului. 

În urmă cu câţiva ani când am vizitat Roma şi am intrat în capela sixtină, era atât de multă lume, emoție, gălăgie, un aer irespirabil, încat în cele câteva minute parcă nici nu am avut puterea de a mă concentra să admir capodopera lui Michelangelo. Mi-au scăpat multe, multe, foarte multe detalii. 
În noiembrie 2016, aflându-mă în Viena pentru două zile, am alocat în jur de o oră si jumătate expoziţiei "Michelangelo- capela sixtină" din biserica votivă (Votivkirche). Am trecut pe lângă personaje solare sau întunecate, i-am văzut de aproape pe profeți, pe tulburătorii  Adam și Eva, cât și pe dumnezeu, creatorul lor. Se spune că imaginea cu "judecata de apoi" nu e printre cele mai reuşite ale lui Lessing, fiind făcută de respectatul fotograf cu câţiva ani înainte de finalizarea restaurării; sunt vizibile straturi de funingine şi părţi de ecranare a nudităţii care azi, după restaurare, aproape că nu mai există pe fresca respectivă. 
La bolta capelei, Michelangelo a lucrat în jur de patru ani.  "Uriașul efort pentru boltă îi deformase coloana vertebrală și-i compromise vederea: mult timp a fost silit să citească ținând foaia sus, fiindcă nu reușea să iși lase ochii în jos" (Antonio Forcellino)

Amintiri din calatoriile lui 2015

"Ca și Leonardo da Vinci care a studiat interiorul corpului uman și a disecat trupuri, eu am încercat să disec suflete". (Edvard Munch)

Teoretic, nu ar fi trebuit să scriu aceste rânduri, pentru că în general evit să fac analize, să caut puncte tari sau slabe ale călătoriilor dintr-un an...au fost, s-au consumat, nu mai pot schimba nimic, le transform într-un soi de călătorii interioare (păstrând în minte anumite imagini, mirosuri, sunete) și normal ar fi să-mi canalizez energiile pentru a face planuri, strategii noi;
și totuși, iată-mă în fața calculatorului depănându-mi-l pe 2015.
În ultimii ani aparatul meu de fotografiat a făcut mii de poze. De unele am uitat, nu le-am mai revăzut. A început să mă obosească fotografiatul în acest ritm...voi încerca să fiu mai selectivă...dar știu deja că nu voi fi...

Zilele trecute priveam imaginile din călătoriile (puține, scurte, intense) lui 2015.
A fost un an al expozițiilor, al peisajelor spectaculoase, al concertelor, al plimbărilor firești la pas admirând spectacolul străzii, arhitectura clădirilor... Ungaria, Austria, Italia și Cehia...

Salzburg - St. Gilgen - St. Wolfgang (V)

Deși a  fost o zi din categoria "ajungem acolo și vedem la fața locului ce vom face", când am pornit dimineața din gara Salzburg, nici nu îmi imaginam că autobuzul 150 mă va purta spre niște zone de-a dreptul  spectaculoase din punct de vedere vizual. După aproximativ o oră  am coborât în St. Gilgen chiar lângă stația de telecabină. Soare, liniște, deloc aglomerat spre deosebire de ziua anterioara petrecută la lacul Konigsee. Ne-am învârtit câteva minute prin oraș, pe lângă primărie, am admirat clădirile cu flori la ferestre și am pornit spre debarcader. St. Gilgen este situat pe malul lacului Wolfgangsee. Ne era teamă să nu dăm peste o coadă la bilete de genul celei de la Konigsee. Nici vorbă. Erau patru sau cinci persoane la ghișeu. Ne-am luat un bilet până la St. Wolfgang (care a fost in jur de 6 euro) și în mai puțin de un sfert de oră eram deja  pe vaporaș. Tot făcând fotografii, privind  entuziasmați când la stânga, când la dreapta, ne-am și trezit ajunși la St. Wolfgang. Un orășel cochet, cu o arhitectură superbă, o biserică cu un interior impresionant, terase cu vedere spre lac, un loc în care îți dorești să te întorci. De acasă citisem că există și un fel de mocăniță, un trenuleț care te poartă pe un traseu montan de unde poți vedea zona în toată splendoarea ei.
După ce am vizitat St. Wolfgang a apărut trilema: să continuăm traseul cu vaporașul spre Strobl, să mergem cu mocănița sau să revenim la St. Gilgen și să urcăm cu telecabina pe muntele Zwolferhorn?!? Ne-am hotărât greu fiindcă fiecare opțiune părea interesantă. Am ales urcatul cu telecabina la St. Gilgen. În concluzie, ne-am întors înapoi tot cu vaporașul. După câteva minute de urcat cu telecabina, ai o priveliște atât de frumoasă încât nici o combinație de cuvinte, propoziții sau fraze nu ar putea să o redea. Voi renunța la orice descriere și voi lăsa imaginile să încerce să transmită farmecul locului. Și aici, ca și pe Untersberg există marcate diferite trasee turistice. După câteva ore am coborât cu telecabina și am luat autobuzul 150 spre Salzburg unde aveam cazarea.

Salzburg - Untersberg (III)

Despre masivul Untersberg (care se află în Alpii Berchtesgaden, la granița germano-austriacă) nu aș scrie foarte multe, ci aș lăsa imaginile să vorbească despre frumusețea locului sau cel mai bine ar fi să mergeți acolo, să "dialogați" cu muntele dacă aveți norocul să prindeți o zi însorită.

Din Salzburg se ajunge foarte ușor cu autobuzul nr. 25. Circulă des, cam la 20 minute. Accesați site-ul http://en.albus.at/public-transport/schedule/salzburg/line-25/ unde puteți consulta orarul și stațiile de unde puteți urca în autobuz. Se coboară la stația Untersberg, la câțiva metri de telecabina (cable-car). De aici, în aproximativ 9 -10 minute ai ajuns pe masiv, la peste 1700 m. Urcă și coboară la un interval de 30 minute.  Există și trasee pe jos pentru cei care nu vor să urce cu telecabina. Ajuns sus, poți face diverse excursii. Din loc în loc există indicatoare pentru drumeții. Fiecare traseu are în dreptul lui o bulină  prin care se indică dacă e dificil sau ușor.

Eu am urcat cu telecabina și am stat în jur de trei ore, alegând traseul până la "memorialul alpiniștilor".  Mi-ar plăcea să revin, însă echipată corespunzător pentru un drum mai complex. Fiind aproape de Salzburg, mulți turiști aleg să urce pe Untersberg. Sus, nu departe de stație se găsește și un restaurant cu prețuri rezonabile, comparabile cu cele din oraș.

Cum am avut Salzburg-card, urcarea/coborârea cu telefericul este gratuită. Altfel, în 2015 prețul a fost (urcare+coborâre) in jur de 26 de euro/persoană pe timp de vară.

Salzburg 2015 (II)

De la Viena am făcut în jur de două ore și jumătate cu trenul până în Salzburg; am ajuns pe ploaie...la cum arăta cerul, m-am cam "bosumflat" fiindcă părea ca va dura zile. După aproximativ trei ore a răsărit soarele. Unii spun ca îți ajunge o zi ca să vezi Salzburg-ul. Eu zic ca ar trebui cel puțin două, trei, dacă vrei "să-i simți poezia și să-i asculți muzica", dacă vrei să îl vezi într-un ritm mai lent, să te poți bucura de farmecul lui, să vizitezi în tihnă obiectivele turistice. Am avut trei zile întregi plus câte o jumătate de zi la sosire și la plecare. Practic, au fost aproape patru zile. Am alocat timp și pentru Salzburg, însă am profitat de vremea frumoasă și am vizitat zona de lângă oraș.

Zilele întregi le-am organizat astfel:

Ziua 1 - urcat cu telefericul pe Untersberg; făcut un traseu scurt, admirat priveliștea; după vreo trei ore am coborât și am plecat spre Hellbrunn unde am vizitat grădinile și apoi palatul;

Ziua 2 - plecat cu autobuzul spre Berchtesgaden pentru o plimbare cu vaporașul pe lacul Konnigsee (Germania); inițial, ziua a doua  am dorit să o organizăm altfel, însă la fața locului nu ne-a mai ieșit; o să detaliez la o postare separată;

Ziua 3 - plecat cu autobuzul 150 din gara Salzburg până la St. Gilgen; de aici luat vaporașul până la St. Wolfgang; plimbare prin orășel; revenire înapoi în St. Gilgen și urcat cu telecabina.

Salzburg - Gradinile Mirabell (I)

S-a spus că într-un oraș poți să vezi multe și să înțelegi puține. Cu Salzburg încă nu mi-e clar. Tocmai m-am întors de acolo. Au fost aproape patru zile împărțite între acest fermecător oraș și zona din jur. Prin grădinile Mirabell am trecut de trei ori. Odată intrat(ă), te desprinzi greu...Culoare, miros de trandafiri, aparatul de fotografiat dacă ar putea vorbi, cu siguranță ar cere o pauză. A treia oară am încercat să nu abuzez de el și m-am așezat pe o bancă ...doar privind și ascultând. Toți trecătorii făceau sau își făceau fotografii. Multe fețe zâmbitoare, uimite de aranjamentele florale din grădini. La un moment dat văd "o statuie vie, un Mozart" care devine cam îngrijorat fiindcă își pierde pentru câteva minute vizibilitatea...chiar în fața lui se oprește un grup de turiști italieni însoțiți de un ghid care relatează pe scurt istoria palatului Mirabell. Ghidul le vorbește despre  arhitect, despre barocul italian care a avut o mare influență, despre incendiul care a cuprins o parte din palat în 1818, despre sala de marmură care a scăpat nemistuită de foc..."Mozar-tul viu" își mai aranjează din când în când peruca și tunica; își îndepărtează câte o scamă "imaginară" de pe manșetă și umăr...nu știu dacă ascultă...dacă înțelege sau dacă-l interesează povestea...Ghidul încheie spunând că sala de marmură e una dintre cele mai frumoase "săli de nuntă" din lume și aici au loc diverse evenimente, în special concerte de muzică clasică. Grupul pleacă... "Mozar-tul" face o reverență unei doamne din grup, îi sărută mâna...

Zâmbesc și mă ridic de pe bancă...pornesc spre zona in care se află grădina piticilor, creaturi diforme "zămislite" din marmură albă  Untersberg.

Eisenstadt - august 2014

"Când se naște, omul are posibilitatea să aleagă unul dintre cele trei drumuri ale vieții, pentru că nu există altă alegere:dacă merge la dreapta, îl mănâncă lupii; dacă merge la stânga, mănâncă el lupii; dacă merge înainte, se poate autodevora" (Péter Esterházy - Verbele auxiliare ale inimii)

Cum zilele acestea am început să citesc "Verbele auxiliare ale inimii" a lui Péter Esterházy, mi-am amintit că nu am scris nimic despre vizita în  Eisenstadt, capitala Burgenland-ului, unde am zăbovit în jur de cinci/şase ore. Ca turist,  pendulezi între două nume celebre: Esterházy  şi Joseph Haydn.
Un oraş liniştit şi curat..sau cel puţin aşa l-am găsit eu într-o zi de august.
Principalul obiectiv turistic este Palatul Esterházy  şi de aceea am menţionat cartea, fiindcă autorul ei s-a născut într-una dintre "cele  mai vechi familii maghiare aristocratice": Esterházy.
Palatul se poate vizita în interior, la anumite ore, cu ghid. Se spune despre el că este unul dintre cele mai frumoase palate ale Austriei în stil baroc. A fost construit în secolul XIII şi de atunci a fost supus periodic la renovări şi extinderi. Deşi am plecat din Viena entuziasmată şi decisă să vizitez interiorul palatului cu ghid, la faţa locului am făcut brusc, altă alegere  (inspirată, neinspirată, probabil nu voi ştii niciodată, decât dacă voi mai ajunge în Eisenstadt). Cum citisem că sala Haydn (Haydnsaal) este renumită în toată lumea pentru acustica sa şi totodată considerată "bijuteria" palatului pentru design-ul său, am renunţat la turul palatului şi am luat bilet la concertul de o oră susţinut de "Haydn Quartett".
Pe acordurile muzicii lui Haydn, Schubert, Beethoven, Mozart, Mendelssohn am putut privi în voie, minute întregi, interiorul sălii. Poartă numele lui Haydn pentru că celebrul compozitor a fost peste treizeci de ani în serviciul familiei Esterházy  şi multe din lucrările sale le-a compus în Eisenstadt. Frescele sălii sunt minunatele şi greu te poţi opri din fotografiat.

Biserici in Viena -Minoritenkirche (II)

În Minoritenkirche (Biserica Minoriţilor) cred că am intrat de patru, cinci ori. Am văzut-o în toate anotimpurile. Este în apropiere de Hofburg şi merită să-i acorzi câteva minute pentru că este una dintre cele mai vechi biserici gotice din zonă (secolul XIII).
Ca multe alte lăcașe de cult din lume a suferit deteriorări în timpul războaielor, aşa că, de-a lungul timpului a avut nevoie de renovări. Turnul a fost lovit de turci şi de aceea mai este cunoscută şi sub numele de biserica cu turn decapitat.
În interior, piesa de artă cea mai admirată este un mozaic, o copie după "Cina cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci, realizată de Giacomo Raffaelli  la cererea lui Napoleon.
Cântăreşte aproximativ 20 de tone (9m/4.5m), e realizată pe 12 plăci și s-a lucrat la ea timp de opt ani. Iniţial s-a dorit ca mozaicul să fie expus în Palatul Belvedere, însă datorită dimensiunilor mari s-a renunţat şi astfel, lucrarea şi-a găsit locul  în Minoritenkirche.

Biserici in Viena - Jesuiten kirche - Biserica Universitatii (I)

Nu știu câte biserici sunt în Viena, însă am văzut cel puțin zece care sunt extraordinare din punct de vedere arhitectural atât  exterior, cât mai ales interior. La fiecare vizită încerc să revăd câteva dintre ele și nu încetez să mă minunez și  să mă gândesc la truda cu care a fost zămislit fiecare detaliu.  
În Jesuitenkirche (cunoscută sub numele de biserica universității) am intrat pentru prima dată în urmă cu trei sau patru ani. Este destul de aproape de Stephandome (nu faci mai mult de cinci minute) și se află într-una dintre "cele mai frumoase și bine păstrate zone ale Vienei" .
La sfârșitul lui noiembrie 2014, într-o zi de miercuri dimineața,  am pășit din nou în interior. De la orga răsuna o muzică sublimă, parcă nepământeană. Probabil se făceau repetiții pentru concertele din perioada sărbătorilor de iarnă. Am avut câteva secunde de ezitare. Știam că sunt în Jesuitenkirche, dar parcă nu eram, pentru că am dat nas în nas cu un element de artă modernă.  Un fel de piatră, o rocă artificială care-ți lasă impresia că ar pluti, o lucrare numită "to be in limbo" de 8 m și aproximativ 700 de kg, asamblată din șase părți, goală în interior. Va sta aici, în biserica iezuită, până în 19 aprilie 2015 când va pleca spre o biserică din Germania. Se spune că este un omagiu adus lui Rene Magritte (reprezentant al suprarealismului) de către artiștii de la Steinbrener/Dempf&Huber și ar reprezenta "credința și aspectele sale amenințătoare". 

"Piotr Anderszewski plays Schumann"...

După ce s-a ridicat de la pian, părăsind  scena în aplauze, am simțit că văd un artist ducând pe umeri ore, luni, ani întregi de muncă, de căutări, de îndoieli, de întrebări, de discuții imaginare cu compozitori dispăruți pentru a afla esența muzicii lor și a o transmite  publicului.

După aproximativ două ore, eu spectatoarea, ascultătoarea, plecam fermecată, încântată de întâlnirea cu Schumann, Szymanowsky și Bach mijlocită de pianistul Piotr Anderszewski  în Konzerthaus din Viena, într-o seară de noiembrie 2014. Interpretarea, expresia feței, degetele lui Anderszewski plutind sau alergând pe alb-negrul clapelor pianului, minunata sală de concert, au făcut ca seara să fie magică.

De data aceasta am stat doar două zile în Viena. Cu o seară înainte, în Konzerthaus a concertat Filarmonica din Viena. Știu că sună ciudat, mulți nu mă vor înțelege, însă am ales să-l ascult pe Anderszewski. Pentru talentul său, pentru rafinamentul său, pentru eleganța și originalitatea interpretării, pentru "că stă luni întregi singur într-o cameră ca să creeze o entitate între el, piesă și pian", pentru originile lui poloneze - maghiare, pentru că a avut curajul și răbdarea să-l "descifreze" pe Schumann, pentru că îl adoră pe Brahms, pentru că a fost protagonist în două documentare pentru ARTE și într-unul pentru televiziunea poloneză.

Viena - noiembrie 2014 - Muzeul Leopold - Expozitiile temporare: Alberto Giacometti si Arik Brauer

În 26 noiembrie 2014, după ora prânzului, am pornit spre muzeul Leopold să văd expoziția temporară "Modernist Pioneer"  a celui care este considerat cel mai mare sculptor al secolului XX, Alberto Giacometti, artistul perceput pană în 1930 exclusiv suprarealist, care apoi a experimentat și cubismul, iar mai târziu fiind cunoscut pentru "reprezentarea inimitabilă, filiformă a trupurilor, a figurilor omenești. După 1940, pictura a devenit un important mediu artistic pentru Giacometti". A fost o experiență interesantă să mă aflu într-o sală printre figurile alungite, filiforme mai înalte decât mine și să le privesc ochii.   

Citisem din țară că "una dintre lucrările lui Giacometti, "L'homme qui marchee" a fost vandută în anul 2010 la casa de licitații Sotheby's în Londra cu suma astronomică de 74 milioane de euro, cel mai mare preț obținut vreodată pentru o sculptură". 

Giacometti a fost prieten apropiat cu Sartre și Simone de Beauvoir, pe care i-a modelat. Am văzut în cadrul expoziției lucrarea de mici dimensiuni "Capul lui Simone de Beauvoir (1946/47)". Artistul lucra foarte mult noaptea. Simone spunea despre el că "lucra ca un posedat...distrugea și începea din nou; și iar distrugea și iar relua; ar fi putut caștiga foarte ușor bani și renume; dar nu...pentru el ar fi fost ciudat, nu era interesat, fiindcă era captivat doar de arta sa..."