Citisem atâtea recenzii negative despre Napoli, încât cu câteva zile înainte de plecare eram gata să-mi modific traseul. Am zburat din Cluj Napoca spre Roma (în septembrie 2017) iar de aici am luat trenul spre Napoli, oraș pe care l-am ales ca bază de cazare, ca zonă de tranzit. Am plecat zilnic spre Capri, Caserta, Procida iar două zile și jumătate le-am alocat pentru Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello. Pompei l-am vizitat în urmă cu câțiva ani.
Napoli l-am văzut mai mult seara și în vreo două după amieze târzii, deci nu pot spune că îl cunosc. I-am simțit oarecum pulsul. Nu mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut total. Ciudat, că până la finalul șederii aproape că m-am adaptat, chiar m-am obișnuit cu Napoli. Este un oraș vechi, obosit, murdar, clădiri neîngrijite, pare deprimant, este haotic, nu se respectă regulile de circulație. Vinerea și sâmbăta seara ai senzația că tot tineretul este pe străzi în centrul vechi (și nu numai). Terasele sunt pline ochi, gălăgie, voie bună, auzi dialectul napoletan. Făcând abstracție de toate acestea, Napoli are și cartiere mai noi, curate dar și clădiri, biserici, muzee cu opere de artă valoroase.
Nici nu vă puteți imagina câte temeri și spaime m-au bântuit în legătură cu gara din Napoli. În cam toate articolele se spune că este populată cu personaje dubioase și trebuie să fii extrem de precaut. Nu știu dacă a fost noroc sau nu, dar am găsit-o liniștită (seara pe la ora 21) iar de aici am luat metroul spre hotel. Cum în cele 4 zile nu am avut nici un incident în Napoli, vă cer permisiunea unei creionări într-o notă cât de cât pozitivă, luminoasă printre atâtea recenzii întunecate. Cazarea am ales-o în zona universității. Metroul este curat iar câteva stații (Toledo, Universitate) sunt adevărate opere de artă realizate cu fonduri europene.
