Deși locuiesc de câțiva ani în Baia Mare (Maramureș), foarte rar ajung în Sighetu Marmației. E destul de jenant să spun că doar într-una din zilele trecute am vizitat pentru prima dată muzeul etnografic din Sighet. E mic, dar foarte bine organizat. Te întoarce în timp, întrebându-te cum oamenii locului au avut priceperea, îndemanarea și răbdarea să creeze asemenea obiecte. Treci prin sala textilelor cu țoluri, ștergare, covoare (din secolul XVII, XVIII), sala icoanelor pe sticlă, a icoanelor pe lemn, în zona dedicată uneltelor de industrie casnică textilă, mobilier casnic, sala coloanelor (cu stâlpi de la vechile porți maramureșene), portul popular, ceramică. Finalul aparține unor colecții de măști populare. În această ultimă sală se redă "Viflaimul", scena nașterii lui Isus.
Mi-au rămas în minte:
-figurina umană legată de gât cu un lanț de lemn făcut dintr-o singură bucată și care de obicei era așezată pe prispa casei. Se spune că în credința populară avea rolul de a apăra casa de spiritele răului. Această piesă unică provine din zona Rozavlea;
-icoanele de lemn și sticlă ("dovezi ale spiritului și stilului vremii") care datează din secolele XVII, XVIII;
-țoluri (cu elemente decorative: soarele, steaua, roata, coarnele de berbec, unda apei, labirintul, cărarea pierdută etc..) covoarele (realizate cu coloranți naturali sau anilină) cu diverse elemente decorative (romb, arborele vieții, oameni ținându-se de mână etc..). Fiecare element decorativ are însemnătatea lui. Exemplu: steaua "este un semn divin, un mod de comunicare între cer și pământ, un vehicul al sufletului, întrupare a îngerilor care au vrut să rămână pe pământ. În credințele românești, apare ideea că fiecare suflet își are steaua sa sau fiecărui cocon care moare nebotezat i se atribuie o stea";
-stâlpul de fântână, lăzile de zestre, polonicul, cumpăna, hreabănul, războiul de țesut, scaunul pentru "cocon" (pentru copil) -strămoșul "rotomobilului" modern, fruntarul de casă, cojoacele de femei, cureaua tradițională (foarte lată), coronița de mireasă, măștile populare, scena Viflaimului etc.
"În privința portului, trebuie să precizăm că fiecare sat avea un specific local, iar oamenii care veneau la târgul de țară din Sighet, în fiecare primă zi de luni din lună își recunoșteau proveniența după detalii ale costumului purtat".
Din broșura pusă la dispoziție, am aflat că "muzeul a fost inaugurat în 1926, în clădirea palatului culturii, de către profesorul Gheorghe Vornicu. În anul 1940, după dictatul de la Viena, când Maramureșul a fost încorporat Ungariei hortyste, cea mai mare parte a colecțiilor s-au pierdut. Muzeul se va reînființa după război, în anul 1954, sarcina reorganizării fiindu-i încredințată domnului Francisc Nistor, care va deveni întemeietorul noului complex muzeal. La 1 martie 1957, muzeul se redeschide pentru public [...] și va funcționa până în 1967. Expoziția actuală este definitivată și deschisă publicului la 26 decembrie 1971. Începând cu 1981, expoziției pavilionare i se va alătura și o secție în aer liber: Muzeul Satului Maramureșean "
Pe acesta din urmă (Muzeul Satului Maramureșean din Sighet) l-am vizitat în toamnă (și sper ca în perioada următoare să adaug câteva imagini și de acolo).
Pentru doar 4 lei, puteți intra în universul original al zonei etnografice din Maramureș. Veți da atat de puțin și veți "primi" atat de mult...
Te-ar mai putea interesa si:
Satul Breb (Maramures- Romania) in imagini- 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu