8 noiembrie 2017

O zi in Belgrad

Am plecat spre Belgrad (un oraș greu încercat) fără prea mari așteptări. Cum știam că stau doar o zi, nu m-am documentat chiar temeinic, cum o fac de obicei. Am ajuns sâmbăta, forfotă, lume multă, o atmosferă parcă de vacanță.  Am prins o vreme superbă de primăvară, așa că am luat orașul la pas, pe un traseu cam haotic. Nu am avut niște ținte clare (în afară de fortăreață, catedrala Sf. Sava și mausoleul lui Tito), nu pot propune un traseu de genul mergeți din punctul A în punctul B, nu mi-au rămas în minte prea multe nume de străzi. 
Dar aș începe cu concluzia: Belgradul își revine spectaculos după război, este un oraș viu, are simbolurile lui, cu nimic mai prejos decât orice altă capitală, cu muzee, magazine pentru toate buzunarele, cartiere moderne sau cartiere care amintesc de perioada comunismului. Prețurile sunt încă decente. Mi-a plăcut atât de mult încât sper să mai am ocazia să-l revăd. O zi este insuficient. Aș opta pentru minim două-trei. 
Am intrat în biserica Sveti Marko și apoi am pornit apoi spre Sf. Sava. Despre cea din urmă se spune că este cea mai mare catedrală ortodoxă din Balcani. Interiorul este în lucru, deocamdată aproape gol, dar va fi decorat cu un mozaic fin, stil bizantino-sarbesc. Subsolul însă  este o adevărată bijuterie, aproape finalizat. Am reușit să ajung și pe strada pietonală Skadarlija, zona boemă a capitalei Serbiei (comparată deseori cu cartierul Montmarte din Paris), plină de restaurante (unde am și mâncat), cu clădiri care au pereții pictați (unii deja cam scorojiți), am trecut și chiar am intrat în holul celebrului Hotel Moskva (unde am servit o prăjitură). 

Fortăreața Kalemegdan este inima orașului, obiectivul cel mai vizitat și se află chiar la capătul străzii centrale (plină cu magazine), Knez Mihailova. Poți petrece ore întregi pentru că are parc, turnuri, ziduri, are muzeul Militar, loc de joacă pentru copii, o bisericuță (Ruzica) etc..
Un pic mai departe de centru, dar într-o zonă frumoasă se află un complex de clădiri care cuprinde muzeul de istorie al Iugoslaviei (Muzeul 25 maiCasa Florilor și vechiul muzeu) Aici găsim și mausoleul lui Tito, locul unde "se odihnește", plus un centru memorial dedicat lui. Biletul de intrare este comun, deci dacă timpul vă permite le puteți vizita pe toate. Eu am intrat doar în Casa Florilor și în muzeul 25 mai.  Clădirea (casa florilor) a fost construită în 1975, ca o grădină de iarnă, foarte aproape de reședința oficială în care locuia Tito. În ultimii trei ani de viață venea aici și se relaxa. În 1980, Tito a fost îngropat în Casa Florilor. Din 1982 a devenit partea centrală a memorialului dedicat lui, care la randul său face parte din muzeul de istorie al Iugoslaviei. La funeraliile lui Tito au participat 209 delegații din 127 de țări. Au fost 38 de lideri (4 regi, 31 președinți de țări și 3 președinți de partid).  Se spune că o incursiune în acest loc ar fi cea mai bună modalitate de a înțelege fenomenul de iugo-nostalgie.
Desigur, Blegradul înseamnă mult mai mult (oameni, cafenele, restaurante, lacul Ada Cicanlidja, Savamala, muzeul Nikola Tesla, muzeul aviației etc..)  și sper să-l descopăr într-o altă vizită. 



Te-ar putea interesa si:

KEUKENHOF - GRADINA DE FLORI A EUROPEI- 2019

Belgrad- catedrala Sf. Sava

Belgrad- catedrala Sf. Sava- interior la subsol

Belgrad- catedrala Sf. Sava

Belgrad- catedrala Sf. Sava - interior subsol

Belgrad- catedrala Sf. Sava- interior subsol

Belgrad- catedrala Sf. Sava

Belgrad- catedrala Sf. Sava

Belgrad- catedrala Sf. Sava

Belgrad

Belgrad

Belgrad- Hotel Moskva

Belgrad- Hotel Moskva

Belgrad- Hotel Moskva - interior- cafenea- restaurant

Belgrad- Hotel Moskva - interior- cafenea- restaurant

Belgrad- Hotel Moskva - interior- in zona receptiei

Belgrad - biserica Sveti Marko

Belgrad - biserica Sveti Marko - interior

Belgrad - biserica Sveti Marko- interior

Belgrad

Belgrad

Skadarlija - restaurante pe strada Skadarlija

cladiri pe strada boema Skadarlija din Belgrad

cladiri pe strada boema Skadarlija din Belgrad

cladiri pe strada boema Skadarlija din Belgrad

cladiri pe strada boema Skadarlija din Belgrad

pe strada boema Skadarlija din Belgrad

pe strada boema Skadarlija din Belgrad

 pe strada boema Skadarlija din Belgrad

Belgrad

Belgrad - la complexul Kalemegdan

Belgrad - la complexul Kalemegdan

Belgrad - la complexul Kalemegdan

Belgrad - vedere de la complexul fortaretei Kalemegdan

Belgrad - la complexul Kalemegdan- monumentul Victoriei- lucrarea lui Ivan Meštrović

Belgrad - la complexul Kalemegdan

Belgrad - muzeul de istorie

Belgrad- statuia lui Tito

Belgrad - in parcul complexului unde se afla mausoleul lui Tito

Belgrad- statuia lui Tito

Belgrad-  colectia de bastoane de stafeta dedicate lui Tito

Belgrad- la memorialul lui Tito

Belgrad- Mausoleul lui Tito - Casa Florilor-locul unde "se odihneste" Tito

Belgrad - la complexul Kalemegdan

Belgrad - la complexul Kalemegdan

Belgrad - la complexul Kalemegdan- Ruzica Church

Belgrad - la complexul Kalemegdan- Ruzica Church

Belgrad - la complexul Kalemegdan



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu