3 noiembrie 2014

Septembrie in Italia - Lacul Como -Lenno - Villa del Balbianello (III)


Sunt genul de turistă (probabil naivă) care e în stare să viziteze un loc doar pentru o anume statuie, memorial, un anume tablou, un anume peisaj văzut într-o fotografie, într-un documentar...
De data aceasta, spre Lenno m-a trimis "un sărut". Nu mi-am imaginat, cu câțiva ani în urmă, că voi ajunge în locul acela în care "Anakin" (Hayden Christensen)  a sărutat-o pe prințesa "Padme" (Natalie Portman) în celebrul film Star Wars (Războiul stelelor)- Atacul clonelor. Era la Villa del Balbianello cu vedere spre lac, cu o gradină ireal de frumoasă...Atunci nu știam unde au fost filmate scenele respective, dar mi-au rămas întipărite  în minte... Am aflat cu câteva luni în urmă și astfel, Villa del Balbianello a contat într-un procent foarte mare în hotărârea mea de a vizita Lacul Como. Loggia vilei s-a văzut în film în toată splendoarea ei atunci când, dimineața, Anakin, îndreptat cu fața spre lac, i-a spus lui Padme să nu plece, ca prezența ei îl neliniștește și că a visat-o pe mama lui că suferă. Pentru mine a fost memorabilă scena.
In ghiduri se spune că este vila cu cea mai frumoasă vedere spre lac. Nu știu daca e chiar așa. M-aș feri, la lacul Como, să fac clasamente de genul "cel mai" sau "cea mai".  Timpul mi-a permis să vizitez trei vile, și pot spune că pe toate trei le-am îndrăgit în aceiași măsură. Mi-au oferit priveliști spre lac de neuitat. Cu siguranță, loggia este inima villei del Balbianello...Pe terasa, în vilă sau în grădinile ei s-au filmat scene în Casino Royale (cu Daniel Craig), A month by the lake (1995), Jackpot (cu Adriano Celentano), La Certosa de Palma (o miniserie italiană), Piccolo mondo antico (cu Alida Vali).
De la Varenna până la Lenno am făcut aproximativ 45 de minute cu battello, vaporașele care merg mai lent (există și varianta de feriboturi rapide - servizio rapido).
Cum am zăbovit cam mult în Varenna, mi-a fost teamă că până ajungem la Lenno, vom găsi vila închisă.

22 octombrie 2014

(V) "Teatro alla Scala" din Milano - septembrie 2014 - Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

"Numai arta este utilă. Credințe, armate, imperii, atitudini - toate acestea trec. Numai arta rămane; numai de aceea este de prețuit, fiindcă durează. [...] Arta, în consecință, avand întotdeauna ca fundament o abstracție a realității, încearcă să recupereze realitatea idealizand-o." (Fernando Pessoa) 

Aproximativ o oră m-am învârtit printre portrete, obiecte, documente, busturi, măști mortuare, instrumente muzicale ale compozitorilor sau artiștilor dispăruți, însă atât de prezenți și vii în lumea muzicală. Ideea unui muzeu în "Teatro alla Scala" din Milano s-a născut în anul 1911, iar inaugurarea oficială a avut loc în 8 martie 1913. 
In 13 septembrie 2014, mi-am împlinit un  vis mai vechi, acela de a intra în "Teatro alla Scala" din Milano. Până să ajung în foaier, unde erau foarte mulți turiști, am trecut pe lângă un perete plin cu afișe vechi ale reprezentațiilor. In auditorium, unde au loc spectacolele, nu am putut intra, fiindcă erau repetiții la Don Quijote (Don Quixote), însă am privit pe  geam câteva minute. Sala în sine, scaunele roșii, candelabrul, artiștii baletului îmbrăcați în costumele de scenă, (aflați probabil la o repetiție finală) mi-au lăsat o amintire de neuitat.  Cu imaginea balerinilor în minte și a costumelor frumos colorate, am pornit să vizitez muzeul. Poate cel mai bun mod de a-l parcurge este să ai alături un ghid. Dar chiar și fără, poți înțelege ce reprezintă sau ce vrea să sugereze fiecare sală. Te întâlnești cu câteva portrete și un bust al celebrei soprane Giuditta Pasta, cu pianul lui Verdi, a lui Franz Liszt, cu portretul Adelinei Patti, al lui Giuseppe Piermarini (arhitectul Scalei din Milano), cu bustul lui Caruso. Sunt expuse  diverse obiecte de scenă, bijuterii, portrete în miniatură și chiar pumnalul pe care Napoeon I  i l-a dat cadou Giudittei Pasta, în Paris. Intr-una din camere se află o pianina mică ("a rare spinet"), care are deasupra clapelor inscripția "mâini nepricepute să nu mă atingă", iar în partea de sus o pictură în care e reprezentată Judith cu capul lui Holofernes, primind o procesiune de femei cântând la instrumente.

10 octombrie 2014

Septembrie in Italia - Varenna si Villa Monastero (II)

A doua zi după ce am ajuns în Milano, am pornit cu trenul din gara "Centrale" spre Varenna. Doar o oră și ajungi într-unul dintre cele mai frumoase sate de pe lacul Como. Nici nu știu dacă ar trebui să scriu ceva sau pur și simplu să las imaginile să curgă...E greu să amesteci vocalele și consoanele într-o povestire despre Varenna. Voi spune doar că, de la gară nu faci mai mult de cinci minute până la stația de feriboturi (battello, servizio rapide, servizio autotraghetto), de unde poți pleca să explorezi lacul. Inainte de a pleca spre Menaggio, Bellagio, Tremezzo sau Como, cred ca Varennei merită să-i alocăm măcar câteva ore, în cazul în care nu se poate o zi întreagă. Liniștea, combinația dintre munte și apă, străduțele înguste, vegetația, un pahar de vin sau o cafea la una din  terasele de pe malul lacului, te vor face să te întrebi de ce n-ai vizitat Varenna până acuma.  Punctele de atracție sunt: Villa Cipressi, Villa Monastero și Castello di Vezio. Eu am vizitat doar Villa Monastero. Se poate admira atât grădina, cât și interiorul vilei.  Citisem că a fost construită "pe o fostă manastire care a fost desființată în secolul al XVI-lea, din cauza comportamentului desfrânat al călugărițelor." Grădina, care se întinde pe doi kilometri, cât și priveliștile din grădină spre lac, sunt de neuitat. Imi doresc ca în următorii ani să mai ajung în zonă cel puțin odată. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, vila, având pe rând mai mulți proprietari, a suferit diverse transformări. In interior sunt panouri informative despre unul dintre proprietarii vilei, Marco de Marchi (1872-1936), naturalist, filantrop, colecționar. Sunt prezentate publicului câteva imagini ale grădinii din timpul epocii de Marchi. In 1939, el a donat statului vila pentru totdeauna, cu condiția ca aceasta să devină muzeu, un centru cultural. Drept urmare, în 1940 ea a fost deschisă publicului.

6 octombrie 2014

Septembrie in Italia (I)

În după amiaza zilei de 10 septembrie am ajuns la Milano. Aveam niște temeri în ceea ce privește vremea, plus că citisem multe recenzii nefavorabile despre Milano. În timpul zborului dintre Cluj și Bergamo mă gandeam dacă am făcut alegerea potrivită, mai ales că înainte să-mi achiziționez biletele de avion aveam în minte trei trasee "teoretice"  pentru această toamnă: Florența (și zona de langă), Zaragoza - Madrid sau zona Milano. După cateva zile de frămantări, m-am hotarat: zona Milano. Și pană la urmă s-a dovedit a fi o alegere inspirată...N-am prins nici o picătură de ploaie, iar zona este fermecătoare. Am luat biletele doar cu o lună înainte, așa că nu prea am avut timp să-mi pregătesc în detaliu traseul, dar mi-am zis că oricum, excursia va fi una de prospectare a zonei, care potrivit ghidurilor turistice părea interesantă, ofertantă.  Baza am avut-o (cinci zile) in Milano, iar ultimele două nopți în Bergamo. După ce ne-am cazat la hotel, fiind trecut de ora 17.30, am plecat cu metroul spre domul din Milano, care probabil reprezintă punctul zero pentru orice turist. Am admirat detaliile construcției și ne-am învartit în zonă aproximativ doua ore. Magazine de top, cerșetori, restaurante de lux, clădiri moderne de birouri, înghețată delicioasă...un oraș al contrastelor. După ce "am simțit pulsul orașului", mi-am zis: îmi place Milano. Am avut acea senzație de oraș puternic financiar, un amestec de nou și vechi. Orașul e în plină forfotă pentru că, anul viitor, va fi gazda expoziției universale care are ca temă" Hrănirea planetei, energie pentru viață" ( 1 mai - 31 octombrie 2015). Seara am încheiat-o în zona Garibaldi unde am servit niște spaghete delicioase.

30 septembrie 2014

Zile de august in Budapesta

August 2014- plecam spre Budapesta şi eram nerăbdătoare să revăd oraşul.
De multe ori mi s-a reproşat că în (mini) vacanţe am planuri ambiţioase, programe prea încărcate, lista cu muzee este prea lungă, că fac prea multe fotografii, merg prea mult pe jos.
Aşa că, în vara aceasta am încercat să fiu o turistă mai puţin "toxică", să nu "absorb" tot felul de lucruri inutile, fără de care poţi trăi (cum ar zice  unii), o turistă care să se relaxeze, să se plimbe fără ţintă. M-am străduit...dar cred ca nu prea mi-a ieşit. 
Cum soarele a fost generos în cele 3 zile şi jumătate, intimidând cei caţiva nori care şi-au făcut prezenţa într-una din după amieze, am profitat din plin să descopăr la pas cat mai mult din oraş. Merită efortul, pentru că, "vizual",  Budapesta este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei.
Două dimineţi m-am învartit în zona Parlamentului. Coboram la staţia de metro Kossuth Lajos ter, treceam pe lânga podul cu prim ministrul Imre Nagy, privind turiştii care se chinuiau să găsească unghiul bun pentru o fotografie, amuzându-mă că, la fel am procedat şi eu,  apoi după câţiva zeci de metri salutam statuia preşedintelui american Ronald Reagan, care nu scapă din ochi monumentul dedicat armatei ruseşti,  treceam pe lânga noul şi controversatul memorial al victimelor ocupaţiei germane, savuram o cafea aromată la "espresso embassy" şi reveneam la Parlament. Zona e ca un magnet pentru turişti.  Parlamentul e renovat în exterior şi e o splendoare să-l priveşti atât ziua, cât şi seara când e luminat. În jurul lui au apărut câteva statui noi, grandioase, şi încă vreo doua sunt în lucru. Urma apoi o plimbare de-a lungul Dunării, pe langă emoţionantul memorial "Shoes on the Danube", dedicat evreilor ucişi de mişcarea "Arrow Cross" în cel de-al doilea război mondial. Victimele erau aliniate, obligate să-şi scoată pantofii,  împuşcate, trupurile cădeau în Dunăre, pantofii rămaneau...acest lucru încearcă să-l sugereze cele 60 de perechi de pantofi de fier creaţi după modelul celor din anii 1944.