(II) Palatul Muzicii Catalane (Barcelona)-Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

Mereu am considerat că simplitatea înseamnă eleganță. Pe vremuri însă, lucrurile stăteau altfel. Unele clădiri conțineau foarte multe detalii, unele mai complicate decat altele, atat la exterior cât și la interior. Cu trecerea anilor, mi-am impus să nu judec nici un stil arhitectural, ori care ar fi el, și să respect tendințele din perioadele respective. Concluziile, denigrările sau aprecierile le-am lasat în seama criticilor de artă, în timp ce eu m-am hotarat să cred în celebra maxima a lui Ludwig Hevesi inscripționată pe clădirea Secession din Viena: "fiecărei epoci arta sa- artei libertatea sa". Mă bucur de fiecare construcție veche (palat, lăcaș de cult, biserică, etc.) care a scăpat teafără de bombardamentele din timpul războaielor și care a putut fi renovată. Fostul președinte Bill Clinton scria că, de-abia dupa ce a vizitat magnifica catedrală din Köln a înțeles "de ce pilotii aliați din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial își riscau viața pentru a evita distrugerea ei zburand la mică înălțime, în tentativele lor de a nimici podul de cale ferată de peste Rin, situat în apropiere".  
Cum ar fi arătat orașele lumii dacă toate clădirile ar fi fost la fel, dacă nu am fi avut o diversitate de stiluri arhitectonice? Cu siguranță...ar fi fost plictisitor.
Prima întalnire cu Barcelona a fost în 2007. Cum "m-am îmbolnăvit" de dor de Barcelona, singurul antidot a fost încă o vizită. Așa că, în 2009 am revenit (și m-am întors tot nevindecată). De-abia la cea de-a doua vizită am  reușit să văd Palatul muzicii catalane (Palau de la musica catalana). Nu am fost la un spectacol (ceea ce probabil voi face la o urmatoare vizită), ci am optat pentru un tur ghidat care durează aproximativ 50 de minute. 
Palatul se gasește în zona centrală, în cartierul La Ribera, printr-un labirint de străduțe. Din nefericire, este sufocat de clădirile din jurul lui și e destul de dificil să îl pozezi. Unii spun că este o capodoperă, o bijuterie a stilului Art Nouveau catalan, alții spun că e o cladire încărcată cu detalii inutile.

(I) Opera din Budapesta- Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

In ultimii ani, prin călătoriile mele, am văzut câteva dintre cele mai renumite clădiri din Europa care găzduiesc ceea ce se cheamă artă la cel mai înalt nivel, artă pură: concerte de muzica clasică, spectacole de operă sau de balet. Unele doar la exterior, altele le-am vizitat și în interior.
Nu voi face un top. Fiecare dintre ele este specială, are o istorie, o poveste, o arhitectură a ei.
Voi însoți amintirile mele cu imagini doar de la acele clădiri pe care le-am vizitat și în interior. Ca exterior sunt mult mai multe. 
Fiindca ajung rar în București, marele meu regret este ca până în momentul de față nu am reușit să ascult și să văd un concert în Ateneul Roman, ci doar virtual prin intermediul site-ului Festivalului "George Enescu" și al televizorului. Am vizitat Ateneul o singură dată și pot spune cu mandrie și sinceritate că, vizual, sala de concerte este la nivelul  oricărei alte săli consacrate din Europa. Cel puțin, așa o vede provinciala din mine. Când am privit marea frescă, am trecut prin acea stare de beatitudine, de emoție firească, am simțit cum pur și simplu trec în viteză pe langă mine ani și ani de istorie.

Viena- Muzeul Leopold- Expozitia "Oskar Kokoschka -Self in focus"

"Life is like drawing, but without the possibility of erasing anything" (Oskar Kokoschka)

("Viața este ca un desen, dar fără posibilitatea de a șterge ceva", Oskar Kokoschka)

8 noiembrie 2013 - mă aflam pentru a doua oară în muzeul Leopold din Viena. Dacă în iarna lui 2012 vizitasem muzeul pentru acel suflet chinuit, neliniștit - Egon Schiele, de data aceasta  călcam pragul pentru unul dintre cei mai importanți protagoniști ai Modernismului, pictorul, graficianul, scriitorul- Oskar Kokoschka (1886-1980).

Sălile subsolului găzduiesc expozitia temporară "Kokoschka - The self in focus", adică peste 200 de fotografii evocând momente din viața artistului, arătate pentru prima dată publicului. Din loc în loc sunt expuse tablouri și lucrări grafice, vizitatorul putand face astfel o "conexiune între viața artistului și opera sa."

Fotografiile fac parte din arhiva "Centrului - Oskar Kokoschka" de la Universitatea de Arte Aplicate din Viena. O parte provin din albumele private ale artistului, iar cealaltă parte constituie imortalizări ale unor cunoscuți fotografi ai vremii.

Tulburător...  viața unui om concentrată în câteva săli de muzeu.

Baia Mare il asteapta pe Mos Craciun

Din prima zi de decembrie, peste Baia Mare s-a asternut farmecul si magia sarbatorilor de iarna.

Sa speram ca Rudolf, renul cu nasul rosu, va lumina drumul lui Mos Craciun pentru ca acesta sa zareasca de departe, bradul inalt de 32 de metri, frumos impodobit, din centrul vechi al orasului si sa faca un popas  cu saniuta, lasand cadouri pentru toti copiii. 

Viena- Cafe Central

"Cafeneaua vieneză era, după cum o descrie Zweig în autobiografia sa, "cel mai bun loc să te pui la curent cu tot ce este nou " ". 

În ultimii ani am trecut de câteva ori pe lângă Cafe Central, gazduită în Palatul Ferstel. Am tot evitat să intru. În dimineața zilei de 7 noiembrie 2013, aflându-mă din nou în Viena, mi-am zis ca trebuie să văd și eu interiorul, mai ales că citisem multe recenzii favorabile.

Am stat vreo 30 de minute  (la un expresso si un ștrudel cu mere) încercând să mă bucur de atmosfera acestei cafenele.

Citisem că a fost  deschisă în 1876, închisă în 1943 în timpul războiului când s-a făcut praf și pulbere din cauza bombardamentelor, redeschisă în 1975 într-o altă parte a clădirii și renovată din nou in 1986. Cândva, aici se aduna toata "lumea bună" vieneză (și nu numai): Peter Altenberg, Adolf  Loos, Sigmund Freud, Stefan Zweig, Leo Perutz, Alfred Adler etc.

Mă amuzam, încercând să-mi imaginez cum se comentau articolele din ziarele vremii, cât de aprinse or fi fost dezbaterile, discutiile... câte secrete s-or fi impărtășit la o ceașcă de cafea...

Astăzi sunt multi  turisti, oameni de afaceri, localnici,  care împart idei, impresii, șoapte de amor, în jurul unei prajituri delicioase, a unei cesti de cafea, a unui ziar sau a unui șnitel vienez, într-o locatie, a cărei arhitectura, parcă, te trimite înapoi în timp.