Jurnal de Calatorii: (VI) Gran Teatro la Fenice- Venetia -Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

Pentru Andreea, Ciprian și Răducu

Deși nu eram la prima vizită, m-am tot gândit de acasă ce traseu să parcurg pentru doar o singură zi, fiind însoțită și de trei prieteni foarte dragi, astfel încât orele petrecute în Veneția să ne rămână agățate, undeva în suflet, pentru totdeauna. Firește, surpriza cea mai mare a venit de la doi dintre ei, care au venit costumați în haine de epocă, de marchiz, noi ceilalți neștiind nimic. Se pare că uneori, secretele își au și ele farmecul lor...

Am încercat să fac o listă "realistă", cu interioare de clădiri pe care am putea să le includem în intinerar. Printre ele era și "Gran Teatro la Fenice"; tânjeam de mult să intru în clădirea operei. Apoi am renunțat, gândindu-ne că fiind perioada carnavalului, luând în calcul numărul mare de turiști, va fi destul de dificil de ajuns dintr-un punct A într-un punct B, plus cozile la bilete. Așa că, însoțiți de "cele două personaje" (cei doi marchizi), am pornit să explorăm la pas Veneția, care în acea zi de 18 februarie 2017, pentru noi s-a dovedit a fi cel mai frumos oraș al lumii...

Și totuși, dintr-o străduță în alta, tot fotografiind, ne-am trezit ajunși în față operei venețiene Gran Teatro la Fenice. N-am mai stat pe gânduri și am intrat să întrebăm dacă e posibilă o vizită. Ni s-a spus că putem face un tur singuri, doar cu audioghid, contra a 10 euro biletul. După ce am pășit în sala mare de concert, am rămas pur și simplu "năucă". Deși văzusem imagini prin cărți, albume de artă cu "la Fenice", deși am intrat prin multe săli de concerte din Europa și nu mă așteptam la a mai fi surprinsă de ceva, ei bine, poate că "năucă" nu este cel mai potrivit termen, dar cam așa m-am simțit.
Nu am mai ascultat nici audioghidul, ci doar m-am "fâțâit" ici colo prin sală fotografiind și admirând când tavanul, când loja, când candelabrul, când diverse detalii...În primele zece secunde de cum am pășit în sală, mintea mea lucra la o strategie de revenire cândva în Veneția și de a-mi lua bilete într-o seară aici, la un concert (ajunsă acasă, am intrat pe site-ul operei și după ce am văzut prețul biletelor, mi-a mai scăzut entuziasmul). Despre clădire știu doar că a ars de cel puțin două ori, fiind numit Phoenix Theater, renăscând ca pasărea mitologică, din propria-i cenușă, are o acustică foarte bună, o capacitate de 1000 de persoane și că prima punere în scenă a "Traviatei" lui Verdi a provocat mare scandal în rândul publicului. Se spune că focul din 1996 ar fi fost pus intenționat. Adevărat sau nu, Teatro la Fenice a fost deschis din nou în 2003, datorită eforturilor venețienilor pentru reconstrucția lui, dar și grație donațiilor consistente a iubitorilor de artă din lumea întreagă.
La ieșire, am zărit-o pe compatrioata Liliana Țuroiu, care poza pe treptele operei la Fenice, pregătindu-se pentru inaugurarea colecției "Zestrea". Nu știu cui ar fi trebuit să-i mulțumesc sau sa-i fiu recunoscătoare că în decurs de câteva minute mi s-au întâmplat atâtea evenimente minunate.
Curios, cum de fiecare dată în Veneția dau peste ceva românesc. Ultima dată am văzut o "pasăre" a lui Brâncuși în palatul Venier dei Leoni, în cadrul colecției Peggy Guggenheim, iar din februarie 2017 port în minte și suflet imaginea Lilianei Țuroiu, răvășitoare în straiele tradiționale românești, pe treptele "la Fenice" și a sunetului străvechi, inconfundabil, de tulnic, al "Moațelor" din Câmpeni în față la Ateneo Veneto.