16 octombrie 2017

Cimitirul vesel si Manastirea Peri de la Sapanta - Maramures, Romania- in imagini

"și toate astea încep să te doară abia când e prea târziu, când descoperi cât de scurtă este distanța dintre naștere și moarte"...(Augustin Buzura)


Cred că orice român trebuie să ajungă măcar odată la Săpanța, Barsana sau Rohia în Maramureș. La Săp
ânța am fost în august 2017, într- o zi senină și caldă. Am vizitat manăstirea și apoi "cimitirul vesel".  La fel cum am scris despre Barsana, și la manăstirea Peri-Sapanta este vorba tot despre un loc viu, despre lemn - simbol al arhitecturii rurale, credință, tradiție, autenticitate. Admirând-o și apoi pășind în interiorul manăstirii, întreaga ființă se transformă. Te cuprinde o liniște stranie, spaimele parcă dispar, uiți de viața pe care o trăiești sub semnul grabei, de frământarile care te macină, uiți pentru câteva clipe de războiul cu tine însuți sau de cel nejustificat cu ceilalți. Totodată te întrebi cum meșterul Ioan Știopei împreună cu echipa sa a putut "modela" cu atâta măiestrie lemnul, reușind să dea viață planurilor arhitectului Dorel Cordoș.  De la manăstirea despre care se spune că ar fi cea mai înaltă biserică de lemn din lume, am pornit spre "cimitirul vesel". Probabil este singurul cimitir din lume care îți "fură" și zâmbete, datorită epitafurilor de duh încrustate pe cruce. Moartea este înveșmântată în "albastru de Săpânța" și nu mai pare atât de înspăimântătoare. În fond, întâlnirea cu ea este ceva firesc, la un moment dat (vrei nu vrei) sfârșești prin a fi prizonierul ei. 



27 august 2017

Manastirea Barsana si statuile de piatra din Negreia- Maramures, Romania

"Fericit cel ce poate mărturisi "și eu am fost la Barsana" ".

În 15 august 2017, într-o zi de sărbătoare, timp de peste două ore m-am aflat într-unul dintre cele mai frumoase colțuri din Europa, într-un loc viu. Este vorba despre lemn, despre credință, piatră, tradiție, autenticitate, un loc plin de culoare și flori. Cine a ajuns la Complexul arhitectural Barsana (cu hramul "Soborul Sfinților 12 Apostoli"), știe că ceea ce vezi și emoția pe care o simți în acel spațiu sacru este greu de descris. Am fost uimită, am admirat, m-am mirat și am mulțumit în gand meșterilor locali din Barsana, care prin truda lor au creat ceva unic. După o plimbare prin complex, am vizitat biserica și muzeul (o colecție de icoane și cărți vechi, obiecte de artă populară locală etc.). Nu vă așteptați la opulență, la barocul sau goticul din occident. Aici găsiți o simplitate care impune respect, o "poezie" scrisă în lemn, fiindcă țăranul roman a avut mereu o relație specială cu acesta (lemnul). Într-o zi oarecare, fără semnificație, când te poți plimba în voie și nu este multă lume prin preajmă, îți poți pune întrebări care să te zgândăre sau nu, te poți gandi la trecut sau la viitor, la cei dragi care au ales fără voia lor eternitatatea...De data aceasta n-am prea reușit să reflectez ci doar să aprind câte o lumânare pentru sufletul celor care mi-au dat viață. Fiind o zi de sărbătoare, erau zeci de persoane, forfotă mare. Pe lângă pelerini erau foarte mulți localnici îmbrăcați în straie tradiționale ceea ce a făcut ca ziua să fie specială.
"Fericit cel ce poate mărturisi "și eu am fost la Barsana" "      
La întoarcere spre Baia Mare am oprit în Negreia unde am admirat statuile de piatră ale unui artist local Gavril Cusco. Apariții cumva stranii, te tulbură, într-un loc care pare părăsit dar nu e...o piatră la care te vei gandi multă vreme.

9 august 2017

O zi in Oradea - Bihor, Romania

Nu am mai trecut de câțiva ani prin Oradea. Am ajuns sâmbăta după amiaza, pe o temperatură de peste 34 de grade și am plecat duminică la prânz. Cunoașteți sentimentul acela: nu ai mai văzut o femeie sau un bărbat de ani buni și te întrebi: oare cum mai arată? o fi având prea multe riduri, cearcăne, o fi acumulat  kilograme, vorbește prea mult? și-o fi schimbat stilul vestimentar, mai folosește același parfum? 
Oradea de azi...o apariție răvășitoare. S-a transformat în bine... habar nu am câte "operații estetice" și-o fi făcut...dar încă se renovează clădiri, a devenit mai elegantă, stilurile arhitectonice sunt îmbinate armonios...probabil că în următorii patru, cinci ani va deveni unul dintre cele mai importante centre turistice ale Romaniei...Nu am utilizat, dar am văzut că există și "city card" pentru turiști.
Vizita am început-o din Piața Unirii admirându-l pe Mihai Viteazul și minunându-mă de clădirile din jur:
Palatul Episcopiei Greco- Catolice, construit între 1903-1905, în stil eclectic;
Biserica Sf. Ladislau (romano-catolică)- stil baroc provincial, construită între 1720-1742; 
Primăria - un edificiu impresionant, monumental, se întinde pe o suprafață de 5508 mp;
Palatul Vulturul Negru - construit între 1907-1909, renovat - stil Art Nouveau; 
Biserica cu Lună (Adormirea Maicii Domnului) construită în stil baroc, cu elemente neoclasice între anii 1784-1790;  
Biserica  Sf. Nicolae - stil baroc a cărei construcție începe pe la 1800

28 iulie 2017

O zi in Graz

Adunate orele, am stat doar o zi în Graz. Am ajuns într-o sâmbătă pe la prânz (patru persoane) și am plecat duminică la amiază. După ce ne-am cazat la hotel am pornit la pas spre centrul istoric al orașului. Cum și Graz-ul (ca multe orașe ale lumii) are un punct de belvedere, primul obiectiv a fost turnul cu orologiu aflat pe dealul Schlosberg; aici se găsește un platou de pe care ai probabil cea mai frumoasă priveliște asupra orașului; până la Uhrturm (turnul cu orologiu) se poate urca cu liftul (în jur de 1 euro și câțiva  cenți) sau pe cele 260 de scări. Prietenii mei au ales varianta cu liftul, eu cea cu scările care au fost construite între anii 1914-1918. Se mai numesc și "scările rusești"  sau "scările de război" fiindcă ele au fost construite de austrieci împreună cu prizonierii ruși în timpul primului război mondial.  Am avut norocul unei zile de primăvară senină, calmă, colorată... toți copacii erau înfloriți. Graz e un oraș senzual, dinamic, un conflict între vechi și nou, un oraș în care mă voi întoarce. Fiind sambătă, centrul istoric era animat. Vitrinele magazinelor de haine te ispiteau, femei cochete ieșeau zâmbind cu o plăsuță (poate o rochie, o bluză, o pereche de pantofi), mirosul de mâncare te înnebunea, gelateriile erau arhipline; cum niciodată nu am opus rezistență tentației de a mânca dulce, în ciuda colesterolului crescut, am început cu desertul înaintea cinei: înghețată și sacher tort...știu...nutriționiștii ar ridica din sprânceană...

24 iulie 2017

Creasta Cocosului - Maramures- Romania

Îmi doream de multă vreme să urc la Creasta Cocoșului; printre colegii mei de serviciu sau prieteni, tot mai greu găsesc pe cineva dispus la un traseu de munte; toți suntem ocupați, apar evenimente mai importante, se amână...totuși în iulie 2017, într-o sambătă ne-am adunat patru persoane și am pornit la drum.
Din Baia Mare până la Hanul lui Pintea drumul  l-am parcurs cu mașina, apoi la pas pe o cărare în pădure până la Poiana Boului iar de aici am continuat până la creastă. Nu este un traseu greu și se poate parcurge în două ore sau mai mult, depinde de fiecare ce ritm adoptă sau câte pauze face să admire priveliștea.  Chiar pe ultima porțiune, cam cu 20 -30 de minute înainte de a ajunge la formațiune, traseul devine un pic mai dificil. Efortul este însă răsplătit de "stânca spectaculoasă care veghează satele din vale cuprinse între patru comune: Budești, Călinești, Ocna Șugatag, Desești", de o panoramă minunată, copleșitoare de care-ți vei aminti și-ți va fi dor.  Conform informațiilor găsite la fața locului, creasta este formată din lave magmatice extruzive, roca având o vârstă de peste 9 milioane de ani; forma crestei a fost modelată prin procese vulcanice și tectonice combinată cu procese erozionale. 
A fost un traseu în care natura și-a dezvăluit farmecul.

25 aprilie 2017

Muzeul satului- Baia Mare

În luna aprilie am fost turistă în orașul meu de adopție (Baia Mare). Dacă cu câteva zile înainte urcasem în Turnul lui Ștefan, a urmat apoi o vizită la Muzeul Satului. Știu că e de neconceput, dar a fost prima mea oprire aici. Vin turiști din țară și din afara ei însă pentru mine au trebuit să treacă 25 de ani ca să pășesc în Muzeul Satului de pe Dealul Florilor. Chiar dacă am așteptat atât de mult, am simțit că prima vizită trebuie să fie primăvara când înfloresc copacii... A fost greu să aleg doar câteva imagini pe care să le încarc aici, în spațiul virtual. În interiorul caselor tradiționale (care provin din Țara Chioarului, Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Codru) ni s-a spus că nu putem intra; accesul va fi permis după 23 aprilie; nu erau vizitatori, așa că m-am plimbat în voie, la exteriorul caselor; fiind o persoană care ajunge rar în mediul rural, cele două ore petrecute aici mi-au umplut inima de bucurie; am admirat gospodăriile țărănești, am intrat în biserica de lemn care provine din satul Budești și care a fost construită pe la 1590, am trecut pe lângă casa oloiniței, prese vechi de ulei din Țara Chioarului, grajduri de animale din Țara Codrului, casa din Costeni cu șură, cotețe și găbănaș, casa parohială Ungureni etc.. 
Poate că mai sunt și minusuri, poate că ar trebui să existe mai multe plăcuțe cu informații,  poate că următoarea vizită o voi face cu un ghid și sper să am noroc să văd și interioare.
După ce vei ieși pe poartă (zăbovind cu privirea câteva minute și asupra ei), toate imaginile cu biserica, presa de struguri, casele cu acoperișurile lor,  căpițele de fân, șura tărănească îți vor dăinui în suflet și minte, iar mirosul de iarbă, de lemn, de vechi, de flori proaspete (într-o varietate de culori) ale copacilor îți va persista în nări...deși știi că niciodată nu ți-ai pierdut identitatea, după o astfel de incursiune, cumva, pare că ți-o regăsești...

Intrarea: 3 lei pentru copii, 5 lei adulți; 10 lei taxă fotografiat

21 aprilie 2017

Baia Mare- vedere din Turnul lui Stefan

M-am mutat în Baia Mare de peste 25 de ani. Cel puțin de cinci ori pe săptămână trec prin centrul vechi, pe lângă Turnul lui Ștefan. Suntem ca niște prieteni vechi, doar că nu ne vorbim. Eu mereu grăbită, el pare că are tot timpul din lume. Ne cercetăm unul pe altul cu privirea și cam atât. Uneori dimineața, alteori după amiaza trec pe lângă el și-i admir silueta; și da...nu m-am plictisit...e acolo pe ploaie, pe vânt, pe ninsoare, pe soare. Se străduiește să facă față tuturor intemperiilor la fel cum și  oamenii se luptă uneori cu întunericul, amărăciunea, înghețul din interiorul lor.  Este emblema, simbolul orașului Baia Mare încă din secolul XV.
În ultimii ani a fost supus unor "cosmetizări". Interior a fost consolidat, scara de acces reabilitată încât poți urca și admira orașul de la aproximativ 40 de metri. 
Nu știu de ce, dar am tot amânat de la o lună la alta urcarea (probabil din diverse motive stupide) până într-o zi când am simțit un grav sentiment de vinovăție. Urcasem în peste opt turnuri în Praga, în cupola lui Brunelleschi din Florența, în turnuri din Budapesta, Viena, Bratislava, Ghent, Paris, Verona, Bergamo, Torino, Varenna, Sirmione, Valencia, Barcelona, Veneția etc. și-l "neglijasem" tocmai pe cel cu care aveam o "relație specială", un fel de "complicitate" prin intersectarea aproape zilnică. Am urcat în turn în aprilie 2017, într-o duminică, în jurul orei 15,00. Nu e deloc obositor. La început sunt câteva scări în spirală, apoi sunt nivele la care mai poți face pauză. Cred că erau aproximativ 12-15 persoane care au mai urcat în acel interval de timp. A fost o zi senină. Am simțit acea bucurie pe care o ai când vizitezi orice obiect de patrimoniu dintr-un oraș european care-și respectă trecutul.
Intararea este liberă...nu trebuie să plătești nimic, în schimb "primești" o amintire care te va însoți tot restul vieții.  

3 martie 2017

(VI) Gran Teatro la Fenice- Venetia -Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

Pentru Andreea, Ciprian și Răducu

Deși nu eram la prima vizită, m-am tot gândit de acasă ce traseu să parcurg pentru doar o singură zi, fiind însoțită și de trei prieteni foarte dragi, astfel încât orele petrecute în Veneția să ne rămână agățate, undeva în suflet, pentru totdeauna. Firește, surpriza cea mai mare a venit de la doi dintre ei, care au venit costumați în haine de epocă, de marchiz, noi ceilalți neștiind nimic. Se pare că uneori, secretele își au și ele farmecul lor...
Am încercat să fac o listă "realistă", cu interioare de clădiri pe care am putea să le includem în intinerar. Printre ele era și "Gran Teatro la Fenice"; tânjeam de mult să intru în clădirea operei. Apoi am renunțat, gândindu-ne că fiind perioada carnavalului, luând în calcul numărul mare de turiști, va fi destul de dificil de ajuns dintr-un punct A într-un punct B, plus cozile la bilete.  Așa că, însoțiți de "cele două personaje" (cei doi marchizi), am pornit să explorăm la pas Veneția, care în acea zi de 18 februarie 2017, pentru noi s-a dovedit a fi cel mai frumos oraș al lumii...
Și totuși, dintr-o străduță în alta, tot fotografiind, ne-am trezit ajunși în față operei venețiene Gran Teatro la Fenice. N-am mai stat pe gânduri și am intrat să întrebăm dacă e posibilă o vizită. Ni s-a spus că putem face un tur singuri, doar cu audioghid, contra a 10 euro biletul. După ce am pășit în sala mare de concert, am rămas pur și simplu "năucă". Deși văzusem imagini prin cărți, albume de artă cu "la Fenice", deși am pus piciorul prin săli de concerte în Europa și nu mă așteptam să mă mai  surprindă ceva, ei bine, poate că "năucă" nu este cel mai potrivit termen, dar cam așa m-am simțit.

24 februarie 2017

Campanile di San Marco- vedere de 360 grade asupra Venetiei

"Campanila, înaltă de aproape o sută de  de metri  a tras primul grav semnal de alarmă vestind lumii îmbolnăvirea Veneției". (Ioan Grigorescu) 

Deși am ajuns de mai multe ori în Veneția și chiar dacă este unul dintre cele mai importante obiective turistice, un simbol al orașului, de fiecare dată am ratat urcarea în Campanile di San Marco. Este vorba de acel turn de cărămidă care domină piața, vis a vis de basilica San Marco. Mereu vezi coadă la bilete, însă timpul de așteptare este în medie de 10-20 minute; eu am urcat sâmbătă (18 februarie 2017), în perioada carnavalului când fluxul de turiști este mult mai mare comparativ cu restul anului și cred că a durat peste 20 de minute; Se urcă cu liftul; 8 euro/ persoană
Ajuns sus, ai o vedere de 360 de grade asupra Veneției, iar în zilele senine se văd și Alpii. De-a lungul secolelor, turnul (folosit ca punct de observație, clopotniță, far pentru corăbii etc), a fost deteriorat, fisurat, lovit de fulgere, incendiat și a avut nevoie de multe reparații. În 14 iulie 1902 pur și simplu s-a prăbușit"Campanila, înaltă de aproape o sută de  de metri  a tras primul grav semnal de alarmă vestind lumii îmbolnăvirea Veneției"; într-un secol, orașul s-a scufundat cu 23 de centimetri; autoritățile au decis atunci să refacă turnul la dimensiunile vechi; lucrările au durat circa 10 ani. Doar un singur clopot din cele cinci a mai putut fi salvat. Clopotele inițiale aveau nume, venețienii cunoșteau sunetele fiecăruia și erau trase cu un anumit scop: dacă murea un doge, dacă începea un război, dacă erau incendii, furtună, dacă se apropiau corăbii, dacă erau execuții, sesiuni ale Senatului etc.
Galileo a urcat de multe ori în turn pentru a studia cerul, cu telescopul.

21 februarie 2017

Venetia cu masca - carnaval 2017

"Cei mai de seamă artiști ai vremii au înfrumusețat Veneția cu geniul lor; mercenarii cei mai bine plătiți se luptau pentru ea; cele mai mari puteri împrumutau bani de la ea și îi închiriau corăbiile; iar timp de două secole venețienii, cel puțin dintr-o perspectivă comercială "au fost stăpâni peste splendidul Orient"." (Jan Morris)

Chiar dacă în februarie, la carnaval, poate fi uneori când sufocantă (din cauza mulțimii de turiști) când fermecătoare, când morocănoasă, când romantică, Veneția sfârșește mereu prin a te seduce, întocmai ca o amantă experimentată. Odată intrat(ă) în jocul ei te trezești împins ba pe o străduță mult prea îngustă, ba pe un pod,  ba pe lângă un canal de apă pe care o gondolă plimbă doi îndrăgostiți, ba pe lângă un palat. Pari prins într-un labirint, uneori te mai rătăcești, dar ea îți râde, îți șoptește, tu zâmbești, te mai încrunți și deși nici n-ai plecat încă din Veneția simți că trebuie să te reîntorci cândva...poate în alt anotimp...chiar dacă știi și tu, știe și ea că e "bolnavă", că se scufundă an de an...și totuși, cronicitatea ei încă fascinează, uimește.
De câte ori ajung aici și dau peste o străduță îngustă mai pustie, mă întreb dacă nu cumva pe acolo au pășit cândva, grăbiți sau nu, îngrijorați sau veseli personaje celebre ca Marco Polo, Giorgione, Tintoretto, Titian, Vivaldi, Casanova, Claudio Monteverdi, Antonio Canova, Goethe, Peggy Guggenheim etc..poate că arta a fost și este calea...
"Sunet și culoare" ar putea fi motto-ul zilei de sâmbătă petrecută de mine la Veneția. Tema carnavalului din acest an este: "Creatum: Vanity Af-Fair". Am admirat și fotografiat personaje îmbrăcate în diverse costume de epocă, celebra gondolă "Dogaressa" cu care erau transportați papii, adusă în San Marco special pentru perioada carnavalului, am vizitat Teatro la Fenice, am urcat în campanile di San Marco și am servit o prăjitură cu un pahar de vin "Chianti classico" la restaurantul "Anonimo Veneziano".

7 februarie 2017

Viena- Muzeul ceasurilor -Uhrenmuseum

"Timpul este sămânța universului"...

Chiar dacă nu se poate palpa, nu are gust sau miros, nu-l vezi și nu-l auzi, de-a lungul veacurilor a fost considerat când aliat, când inamic; un "personaj" invizibil, o umbră ce ne însoțește permanent pe noi, cei efemeri. Pentru multe dintre nereușitele noastre, de cele mai multe ori, ne place să credem că principalul vinovat este el, timpul. Mulți au încercat să găsească metode de a-l măsura: după mișcarea stelelor sau a umbrelor lăsate de obeliscuri, cadrane solare, prin clepsidre, lumânări gradate ori ceasuri. Ultimele au evoluat de la dimensiuni mari la inimaginabil de  mici și la mecanisme complexe; nu știu, poate că noi înșine suntem secunde, minute pe harta timpului...cu siguranță, în lume sunt multe muzee dedicate instrumentelor care l-au măsurat; eu l-am văzut pe cel din Viena (Uhrenmuseum) care se află la  aproximativ  cinci minute de Stephansdom, într-o clădire veche, istorică (Schulhof nr. 2). L-am vizitat în noiembrie 2016 și am alocat în jur de o oră; în cea mai mare parte e constituit din două colecții private: ale fostului profesor de fizică Rudolf Kaftan (care a fost o perioadă directorul muzeului) și a scriitoarei Ebner Maria Eschenbach. Cele peste 700 de piese, confecționate în diverse ateliere ale lumii sunt expuse pe trei etaje, în ordine cronologică (începând cu secolul XV), depănând povestea progresului științific, a tendințelor de design în domeniul ceasurilor din diverse epoci. Multe dintre ele încă mai funcționează. Există exponate de dimensiuni mari, mici, foarte mici, piese rare, cu elemente decorative ingenioase, cu mecanisme complexe, pentru toate gusturile; de efect sunt și ceasurile încorporate în tablouri. Într-una din sălile muzeului se poate admira și mecanismul ceasului (700 kg) care în 1699 a fost montat în turnul sudic al catedralei Stephansdom. 

2 ianuarie 2017

Concertul de anul nou din Baia Mare -1 ianuarie 2017- Catedrala Episcopala "Sfanta Treime"

Artiștii sunt mereu pe drumuri...cu dramele sau bucuriile din sufletele lor, pe frig sau pe caniculă, ei trebuie să fie la ora stabilită în fața publicului...pentru că nu-i așa, noi suntem acolo pentru a uita preț de câteva minute, micile sau marile neliniști care ne macină...
de 1 ianuarie, băimărenii sunt oarecum privilegiați - Baia Mare este singurul oraș  din țară în care are loc un concert de muzică clasică, de anul nou, așa cum se obișnuiește în Viena, la Musikverein.
Ieri, la catedrala Episcopală Sfânta Treime, talentatul dirijor Cristian Sandu împreună cu Opera Group Project și minunații Diana Țugui (soprană), Cristina Maria Damian (mezzosoprană), Ioan Hotea (tenor), Florin Estefan (bariton), tânăra Paula Coteț de la Colegiul de Arte Baia Mare ne-au purtat în universul lui Strauss, Kalman, Verdi, Bizet, Doga, Donizetti, Puccini, Brediceanu, Ivanovici; chiar dacă nimeni, niciodată nu a reușit să dea o definiție exactă, putem totuși afirma că muzică este singura care depășește orice graniță, care ajunge în inima omului, indiferent de culoare, rasă, naționalitate, condiție socială.
Nu mi-e rușine să mărturiesc că "mi-au scăpat" câteva lacrimi atunci când orchestra a intrepretat "gramofonul" lui Eugen Doga...
l-am simțit ca o infuzie de emoție, ca pe unul dintre cele mai frumoase concerte din ultimii ani în Baia Mare; l-am simțit ca pe o celebrare a vieții...

1 ianuarie 2017

Calatoriile lui 2016 in imagini...

"Niciodată contemporanii nu-și cunosc îndeajuns epoca" (Stefan Zweig)

2016-la nivel global: un an îngrijorător de tulbure, tensionat, plin de convulsii sociale, politice, denigrări, violențe, manipulări, compromisuri, negocieri nereușite, catastrofe naturale, cutremure la propriu și la figurat...
"Dar când oare a învins în istorie ceea ce e logic și firesc?"(Stefan Zweig)
2016 - pentru mine, ca individă oarecare, anonimă, cu un rol incert în lumea asta mare, a fost un an dificil sufletește; tristeți împletite cu mici bucurii; am încercat (ca întotdeauna) să-mi bătătoresc poteca mea de autodidactă,  mi-am selectat cu atenție cărțile citite, am călătorit prin Europa, m-am lăsat "sedusă" de frumusețea unor picturi, de sunetul unor instrumente muzicale și am încheiat luna decembrie cu două seriale despre care (în lume) se scriu multe recenzii : "Westworld" și "The young pope"... da, selectez cu atenție cărți (ultima citită fiind "Cortez" a lui Marius Constantinescu), filme pentru că nu mă mai pot irosi; pentru fiecare sosește clipa când ajungem să gândim ca personajul interpretat de Jude Law în "tânărul papă": "îmbătrânesc...timpul devine o foiță subțire pentru mine"...
În 2016 "m-am învârtit" cam prin aceleași locuri ca și anul trecut: Italia, Cehia, Austria, Polonia, Ungaria; deplasări scurte, de câte 3 zile maxim 6; deși sunt conștientă că pe planetă sunt multe frumuseți naturale sau create de om, încât nu-ți ajunge o viață să le poți admira pe toate, există zone în care simt că trebuie să revin: o dată, de două ori, de trei ori, de multe ori....